De ce consideră DIICOT că trebuie prelungită măsura arestării preventive a lui Călin Georgescu. Discuțiile din ședința de la Tribunalul București

Gândul a reușit să obțină date relevante despre ce se discută în sala de judecată, respectiv motivele concrete pentru care DIICOT consideră că trebuie prelungită măsura arestării preventive. La Tribunalul București, magistratul DIICOT explică faptul că trebuie să aibă în…

UAIC ia măsuri în cazul fiului lui Tudorel Toader. Nici fostul ministru al Justiției nu va mai preda la licență și masterat în Iași

Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, nu va mai putea preda până la soluționarea dosarului penal în care este cercetat, indiferent de măsurile dispuse ulterior de instanță, potrivit unui comunicat transmis luni…

Călin Georgescu părăsește arestul preventiv: Judecătorii au decis înlocuirea măsurii cu controlul judiciar

Tribunalul București a respins cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu, hotărând luni înlocuirea acestei măsuri cu controlul judiciar. Hotărârea instanței nu este definitivă, procurorii având la dispoziție un termen de 48 de ore pentru a depune…

Tribunalul București a hotărât eliberarea din arest a lui Călin Georgescu după încheierea celor 30 de zile. Decizia nu este definitivă. Poate fi atacată de procurorii DIICOT

Tribunalul București a hotărât, luni, eliberarea din arest preventiv a lui Călin Georgescu după încheierea celor 30 de zile. Mandatul de arestare a lui Călin Georgescu expiră pe 29 octombrie. Decizia Tribunalului nu este definitivă, putând fi atacată de procurii…

Cristela Georgescu, pentru românii din străinătate care au protestat pentru Călin Georgescu: ”Voi nu sunteți diaspora, voi sunteți cealaltă Românie”

„Voi nu sunteți diaspora, voi sunteți cealaltă Românie”, așa a spus în campanie și așa a rămas. Călin va afla, vă promit. Îi voi povesti eu. Despre dorul și dragostea de țară care nu cunosc granițe, despre demnitatea cu care…

Cristian Preda îl acuză pe președintele Nicușor Dan că a devenit prizonierul sistemului. „A preferat să se îmbete cu iluzia că el conduce jocul”

Politologul Cristian Preda face o analiză a situației politice, după învestirea guvernului condus de Luca Niculescu . Acesta susține că Guvernul lui Luca Niculescu a fost învestit datorită lui Ilie Bolojan și subliniază că puterea noului executiv este extrem de…

Susținătorii lui Călin Georgescu protestează la Tribunalul București. Instanța decide prelungirea arestului preventiv

Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat luni, 26 octombrie, în fața Tribunalului București, unde magistrații judecă cererea de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv al fostului candidat la alegerile prezidențiale. Dosarul vizează o presupusă înșelăciune cu un prejudiciu…

Cristela Georgescu, mesaj pentru românii care îl susțin pe Călin Georgescu: Vă îmbrățișăm cu brațe pornite din inimă

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Călin Georgescu și Cristela Georgescu Cristela Georgescule-a transmis un mesaj de mulțumire românilor care au participat duminică, 25 octombrie, la manifestația organizată la Roma în sprijinul soțului său, Călin Georgescu. Mii de…

Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Tribunalul București decide dacă rămâne în arest preventiv

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea Tribunalul București analizează luni, 26 octombrie, solicitarea procurorilor DIICOT de prelungire a arestării preventive pentruCălin Georgescuși omul de afaceri Ionel Rusen. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de…

Călin Georgescu află astăzi dacă i se prelungește arestul cu 30 de zile, în dosarul în care l-a înșelat cu peste un milion de euro pe un om de afaceri

Tribunalul București decide luni, de la ora 11:00, dacă prelungește cu 30 de zile arestul preventiv al lui Călin Georgescu, în dosarul în care este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu estimat la peste 1,1 milioane de euro. Decizia vine…

Cine îi apără pe studenții de la Iași, unde „influența lui Tudorel Toader e uriașă”? Când există judecători și procurori care-și fac treaba, apare un răspuns

Arestarea lectorului universitar Alexandru Toader a provocat o undă de șoc pe plan local. Nu doar din pricina acuzațiilor, ci pentru că decizia judecătorului a fost neașteptată într-un oraș în care avocați, judecători și procurori au fost studenți ai lui…

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv. DIICOT cere încă 30 de zile în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu ajunge în fața judecătorilor de la Tribunalul București, care vor analiza cererea procurorilor DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a arestului preventiv. Fostul candidat la alegerile prezidențiale se află după gratii din 29 septembrie , într-un

Robert Turcescu s-a alăturat, din nou, susținătorilor lui Călin Georgescu de la Arestul Central. Oamenii scandează, în a 27-a noapte de proteste: „Să vă fie frică, poporul se ridică!”/”Călin Georgescu, executat politic!”

Sute de susținători ai lui Călin Georgescu au ajuns duminică 25 octombrie, în fața Arestului Central, pentru a-și exprima revolta față de arestarea fostului prezidențiabil. Mulțimea de oameni scandează „Nu cedăm” sau „Căline, suntem aici cu tine”. Printre manifestanți, se…