CONSULTĂRI LA COTROCENI – Mircea Abrudean: Până când nu vom avea oficial o persoană desemnată pentru premier, noi nu vom putea să analizăm dacă vom susţine sau nu această propunere / Nu vrem să blocăm în niciun fel România

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean a declarat luni că, până când nu vom avea oficial o persoană desemnată pentru funcţia de premier, PNL nu va putea să analizeze dacă va susţine sau nu această propunere. El a mai spus că…

Mircea Abrudean, mesaj după atacurile la adresa lui Cristian Tudor Popescu: Gestul de intimidare trebuie anchetat de instituțiile abilitate

Într-o postare încărcată pe contul său de Facebook, Mircea Abrudean a scris că „intimidarea unui jurnalist pentru opiniile sale este inacceptabilă și trebuie condamnată fără echivoc”. „Protejarea drepturilor jurnaliștilor înseamnă inclusiv protejarea dreptului fiecărui cetățean de a vorbi liber”, continuă…

Mircea Abrudean: „Dacă Guvernul Mureșan nu va trece, sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi declanşate alegeri anticipate”

Mircea Abrudean, președintele Senatului, a declarat marți, 29 septembrie, că, în cazul în care Guvernul Mureșan nu va obține votul Parlamentului, președintele României ar trebui să țină cont de„realități și posibile majorități”.Liberalul a subliniat că, din perspectiva PNL, alegerile anticipate…

– A doua zi de audieri în Parlament pentru Cabinetul Mureşan – Mircea Abrudean – Interne şi Dragoş Pîslaru – Fonduri Europene, aviz favorabil / Raluca Turcan, aviz negativ pentru Ministerul Muncii

Alţi zece miniştri nominalizaţi în Guvernul Siegfried Mureşan sunt audiaţi marţi în comisiile parlamentare de specialitate, bilanţul primei zile fiind de patru avize negative şi două avize pozitive. Miercuri, la ora 13.00, este programat votul de învestitură. Mircea Abrudean a…

Senatorul PNL Mircea Abrudean, aviz pozitiv în comisiile din Parlament, pentru Ministerul de Interne: Priorităţile ţin cont de două fenomene extrem de actuale prin care trecem, violenţa domestică şi combaterea traficului de droguri

Senatorul PNL Mircea Abrudean a primit, marţi, aviz pozitiv în audierile din comisiile reunite pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru funcţia de ministru de Interne. El a anunţat că priorităţile sale ţin cont…

Mircea Abrudean, aviz favorabil pentru MAI: Mandate limitate pentru șefii din Poliție și investigații financiare în cazurile de droguri

„Nu mă așteptam să primesc un aviz favorabil. M-am prezentat cât de bine am putut”, a declarat Mircea Abrudean. Abrudean a spus că violența domestică și femicidul, precum și combaterea traficului de droguri, vor deveni priorități operaționale ale MAI. În…

Raluca Turcan și Oana Gheorghiu, aviz negativ pentru Muncă și Sănătate. Mircea Abrudean și Dragoș Pîslaru, aviz favorabil. Audieri în Parlament pentru miniștrii propuși în Guvernul Mureșan

Oana Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății în Guvernul Siegfried Mureșan, a primit aviz negativ în comisia parlamentară. Au fost 15 voturi pentru și 17 împotrivă. Audierea a fost marcată și de un scandal în care au fost…

– A doua zi de audieri în Parlament pentru Cabinetul Mureşan – zece miniştri merg în faţa comisiilor de specialitate / Bilanţul primei zile – patru avize negative şi două avize pozitive/ Mircea Abrudean, aviz favorabil

Alţi zece miniştri nominalizaţi în Guvernul Siegfried Mureşan sunt audiaţi marţi în comisiile parlamentare de specialitate, bilanţul primei zile fiind de patru avize negative şi două avize pozitive. Miercuri, la ora 13.00, este programat votul de învestitură. Mircea Abrudean a…

Parlament – audieri miniștri/ Mircea Abrudean – aviz favorabil în Comisiile de apărare

Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Interne, Mircea Abrudean, a primit aviz favorabil, marți, în Comisiile parlamentare reunite de apărare națională. S-au înregistrat 22 voturi 'pentru', șapte împotrivă și opt abțineri. La ședință nu au participat reprezentanții AUR. Comisiile parlamentare continuă…

A doua zi de audieri ale miniștrilor propuși în Cabinetul Mureşan. Mircea Abrudean, aviz pozitiv LIVE TEXT

Parlamentul și-a reluat marți activitatea de evaluare a miniștrilor propuși în viitorul Cabinet condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, în condițiile în care, până acum,doar două nominalizări au primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare. Mircea Abrudean a trecut cu succes…

Când ajung programul și lista miniștrilor Guvernului Mureșan în Parlament. Anunțul făcut de președintele Senatului, Mircea Abrudean

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a discutat miercuri cu parlamentarii UDMR și cu reprezentanții grupului minorităților naționale despre liniile directoare ale programului de guvernare și prioritățile pentru perioada următoare, a anunțat președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL). Potrivit lui Mircea Abrudean, programul…

Mircea Abrudean, după întâlnirile premierului desemnat Siegfried Mureşan cu PNL şi USR: Au fost discuţii foarte bune / În actualul context de securitate, România nu îşi mai permite prelungirea crizei politice

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis marţi, după întâlnirile premierului desemnat Siegfried Mureşan cu PNL şi USR, de la Parlament, că au fost discuţii foarte bune. El arată că în actualul context de securitate, România nu îşi mai permite prelungirea…