Nicușor Dan, mesaj de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene: „Modernizarea Forțelor Aeriene reprezintă o prioritate strategică pentru România”

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. El a făcut câteva precizări despre rolul important al militarilor și al personalului din aviație în apărarea țării și în consolidarea securității…

Cristoiu: Asistăm la înțelegerea pe sub masa dintre Nicușor Dan și Dan Voiculescu. Dan Voiculescu își aranjează să nu mai plătească nimic din cadrul procesului penal, e vorba de zeci de milioane de euro, scapă, poate, și condamnarea i se anulează şi, în schimb, trustul s-a pus în slujba lui Nicușor Dan

„În jurnalul meu video de aseară, am semnalat o premieră în istoria post-decembristă: am arătat că Nicușor Dan a inaugurat interviul din tren. Am trecut în revistă interviul acordat unei reporterițe de la trustul lui Dan Voiculescu și am explicat…

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Aviației Române: Forțele Aeriene au un rol esențial în apărarea țării și a Flancului Estic al NATO

SURSA FOTO: Facebook - Sorin Grindeanu, alegerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, subliniind importanța strategică a acestei categorii de forțe în actualul…

Nicușor Dan: Modernizarea Forțelor Aeriene reprezintă o prioritate strategică pentru România

Modernizarea Forțelor Aeriene reprezintă o prioritate strategică pentru România, iar programele majore de înzestrare, precum și activitățile de pregătire aflate în desfășurare sporesc capacitatea operațională a acestei categorii de forțe și asigură integrarea celor mai noi capabilități, a transmis, luni,…

Silviu Predoiu: Nicușor Dan ne arată în fiecare zi că nimic din ce se întâmplă în România nu e important, pentru el par a fi mult mai importante chestiunile legate de Ucraina şi R. Moldova

„Președintele Nicușor Dan nu crede că a face lumină în anularea alegerilor din 2024 e o chestiune așa de importantă și tot amâna clarificarea atât de necesară societății românești, deși după alegerea sa promitea un raport complet cu toate dovezile.…

Nicușor Dan schimbă tonul în privința șefilor serviciilor secrete: „Nu cred că a avea un șef civil este o chestiune așa de importantă”

Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, 17 iulie, că numirea noilor șefi ai serviciilor de informații este „la fel de grea ca formarea noului Guvern”, întrucât necesită sprijinul unei majorități parlamentare. Declarația contrastează cu poziția exprimată înainte de alegerile prezidențiale,…

Nicușor Dan nu se teme de suspendare: „Este un subiect total neserios”. Președintele, în dezacord cu scenariul alegerilor anticipate

Președintele Nicușor Dan afirmă că nu ia în serios scenariul suspendării sale din funcție și consideră că discuțiile despre alegeri anticipate reprezintă un semn de „imaturitate politică”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat observatornews.ro , la întoarcerea de la…

Alexandru Muraru îl critică pe Nicușor Dan: „Două lovituri pentru justiția românească într-o singură săptămână. Într-o bună zi, va suna Lia să ne scoată din UE”

Vicepreședintele PNL și liderul organizației liberale din Iași, deputatul Alexandru Muraru, îl acuză pe președintele Nicușor Dan că și-a schimbat radical poziția față de sistemul de justiție, în contextul criticilor formulate recent de instituțiile europene. Declarațiile vin după publicarea raportului…