După decizia CCR, Sorin Grindeanu insistă pe transparență: „Declarațiile de avere trebuie să fie publice”

Valul de decizii emise de Curtea Constituțională a României pe marginea noii Legi a integrității reconfigurează regulile de transparență pentru aleși și funcționari publici. În reacție la hotărârea instanței supreme, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a pledat public pentru transparență, încurajându-și…

Aproape 300.000 de prosumatori așteaptă noile reguli. Adrian Năstase: Cine câștigă din fiecare zi de întârziere?

SURSA FOTO: Dreamstime - Energie regenerabilă Aproape 300.000 de români produc deja energie electrică prin propriile panouri fotovoltaice, iar capacitatea instalată de aceștia a trecut de 3.000 MW. Adrian Năstase atrage însă atenția, într-opostarepe blogul său, asupra modului în care…

Bogdan Ivan susține că România a plătit 7 milioane de euro în trei zile pentru energia importată și avertizează că aceste costuri vor fi suportate de români

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan , avertizează că România ar putea plăti tot mai mult pentru energia importată, pe fondul reluării activității industriale. Potrivit acestuia, prețul energiei ar putea ajunge luni la peste 900 de lei/MWh, cu 26% mai…

Iulian Iancu povestește cum a fost „aruncat în topul penalilor și făcut trădător” pentru că s-a opus scumpirii gazelor în plină iarnă / video

Istoria recentă a deciziilor catastrofale din energie se suprapune perfect cu perioadele în care vocile critice din Parlament și mediul academic au fost reduse la tăcere prin dosare penale artificiale. Iulian Iancu, unul dintre cei mai mari experți în energie…

Victor Negrescu propune crearea unui Fond European împotriva Cancerului de cel puțin 2 miliarde de euro, pentru prevenție, diagnostic, tratament și sprijinirea pacienților

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu propune crearea unui Fond European împotriva Cancerului de cel puțin 2 miliarde de euro, pentru prevenție, diagnostic, tratament și sprijinirea pacienților. ”Cancerul nu discriminează. Accesul la tratament, din păcate, încă o face. Chiar în aceste zile,…

Bogdan Ivan: Aproape 7 milioane de euro plătite de România, în doar trei zile și jumătate, suplimentar, pentru energia din import. Domnule Bolojan, ieșiți din Palatul Victoria și veniți în fabrici!

Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, acuză că aproape 7 milioane de euro au fost plătite de România, în doar trei zile și jumătate, suplimentar, pentru energia din import. Domnule Bolojan, ieșiți din Palatul Victoria și veniți în fabrici, îi…

Recomandări de vacanță din partea Liei Olguța Vasilescu pentru turismul de aventură. Ce destinații oferă Oltenia

Lia Olguța Vasilescu recomandă iubitorilor de turism de aventură o zonă din Mehedinți cu formațiuni carstice spectaculoase și obiective naturale mai puțin obișnuite. Pe lista primarului PSD al Craiovei se află Peștera Topolnița și comuna Ponoarele, unde turiștii pot descoperi…

Victor Negrescu insistă pentru un fond european împotriva cancerului de cel puțin 2 miliarde de euro: “Cancerul nu discriminează. Accesul la tratament, din păcate, încă o face”

Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenția asupra lipsei unor medicamente pentru bolnavii de cancer din spitalele din România și reafirmă propunerea de creare a unui Fond European împotriva Cancerului, cu o valoare de cel puțin 2 miliarde de euro, destinat prevenției,…

Zamfir (PSD): „De ce taci mâlc, Ilie? Asumă-ți că te-ai întâlnit cu președinta CCR înainte de ședința de luni în care se judecă soarta lui Fritz! […] Pentru tine, Ilie, biroul președintelui Senatului e casă conspirativă?”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a lansat un atac dur în spațiul public la adresa premierului demis Bolojan, acuzându-l pe acesta că s-ar fi întâlnit în secret cu președinta Curții Constituționale a României (CCR) chiar înaintea unei ședințe decisive în care…

Radu Marinescu, mesaj acid pentru Bolojan după huiduielile de Ziua Marinei: „Umbra lui Lăpușneanu la Constanța”

Social-democratul a făcut referire la discursul atribuit de cărturarul Costache Negruzzi domnitorului Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu (1552- 1561/ 1563-1568), care ar fi rostit celebrele cuvinte „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau” . Comentariul se referă la reacția publicului la…

Manda, mesaj categoric pentru Bolojan: „Ați cerut sacrificii unei țări întregi. Poate că este timpul să faceți și dvs. unul. Plecați!”

Secretarul general al PSD, europarlamentarul Claudiu Manda, îl acuză pe premierul interimar Ilie Bolojan că, în cele peste 100 de zile de la momentul adoptării moțiunii de cenzură de către Parlament, a aruncat România „dintr-o criză în alta” și îi…

Iulian Iancu, dezvăluiri incendiare despre piața energiei: Nume grele din stat, acuzate că au sprijinit interesele companiilor străine

ancu demontează ideea că investitorii străini care au privatizat rețelele de gaz și electricitate și-au folosit fondurile pentru extinderea rețelelor. În realitate, spune expertul, rețelele s-au modernizat an de an tot din banii cetățenilor, care au ajuns să plătească sume…