Victor Negrescu critică absența României din inițiativa UE privind Gigafabricile AI: Am ajutat România cu AI Factory. O voi face din nou cu AI Gigafactory

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, critică faptul că România a ratat o nouă oportunitate majoră – apelul pentru gigafabrici AI al Comisiei Europene, un program strategic care poate mobiliza peste 30 de miliarde de euro în investiții publice și private…

2 august, o zi care poate schimba Europa? Vasile Dîncu: „Nu trăim numai o criză a adevărului, trăim o criză a autenticității”

Cuprins: Vasile Dîncu: 2 august 2026 ar putea deveni un moment de referință pentru Europa Vasile Dîncu: „Nu trăim numai o criză a adevărului, trăim o criză a autenticității” „AI Act nu este o lege împotriva inteligenței artificiale” „Europa întreabă…

Adrian Severin: Luptând cu fantomele, iar nu cu sfidările reale, România se îndepărtează de UE și UE se îndepărtează de România, ambele mergând pe drumul ieșirii din istorie

„În ultimele câteva săptămâni, au fost scoase în spațiul reflecției românești două seturi de idei referitoare la raportul dintre România și UE, în prezent și în viitor. Cel dintâi, în ordine cronologică, s-a prezentat ca declanșator al unui proces de…

AUR votează Legea integrității doar dacă include partenerii de viață în declarațiile de avere și interese, așa cum a anunțat public Sorin Grindeanu. Cine este incompatibil sau în conflict de interese trebuie să plece din funcție: fără excepții!

În Senat și, anterior, în Camera Deputaților, AUR a votat amendamentele referitoare la situațiile de incompatibilitate și conflict de interese care cuprind și situația primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Poziția noastră este una de principiu: atunci când există o hotărâre judecătorească…

Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, mesaj de susținere pentru Pedro Sanchez, în contextul crizei migranților: ‘Ne exprimăm solidaritatea față de poporul spaniol’

Cuprins: Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, mesaj de susținere pentru Spania: „Ne exprimăm solidaritatea față de poporul spaniol” Textul publicat în limba engleză: Cei 60.000 de migranți s-ar fi întors în Maroc Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a publicat un…

Sorin Grindeanu: Spania a fost întotdeauna un prieten apropiat al României şi a fost alături de noi când a contat/ Apărarea graniţelor externe ale UE şi consolidarea solidarităţii europene trebuie să meargă întotdeauna mână în mână

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Spania a fost întotdeauna un prieten apropiat al României şi a fost alături de ţara noastră inclusiv pe drumul spre aderarea la Schengen. ”Apărarea graniţelor externe ale UE şi consolidarea solidarităţii europene trebuie să…

Cine conduce de fapt PSD: „Au existat foarte multe discuții cu privire la adevăratele centre de comandă” – Se pregătește Sorin Grindeanu de guvernare?

Sorin Grindeanu traversează o perioadă în care prezența sa publică a devenit aproape cotidiană, însă mesajele transmise de liderul PSD nu arată explicit direcția politică pe care o urmărește. Analistul politic Emanuel Cernat - fost diplomat de carieră și consilier…

Sorin Grindeanu anunță că Parlamentul a găsit fondurile pentru procesul privind medalia olimpică a Anei Bărbosu: Luptăm mai ales pentru dreptate

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat sâmbătă că Parlamentul a identificat soluția prin care România va putea asigura fondurile necesare pentru continuarea procesului de la Lausanne privind medalia olimpică de bronz a gimnastei Ana Maria Bărbosu.…

România merge mai departe în procesul pentru medalia Anei Maria Bărbosu. Sorin Grindeanu: „Nu luptăm doar pentru o medalie de bronz, ci mai ales pentru dreptate”

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Ana Maria Bărbosu Parlamentul a identificat fondurile necesare pentru continuarea procesului privind medalia olimpică a gimnastei Ana Maria Bărbosu la Tribunalul Federal Elvețian, a anunțat sâmbătă președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin…

Claudiu Manda îi taxează pe Bolojan și Motreanu pentru presiuni asupra justiției după deciziile CAB: „Pentru PNL, legalitatea contează doar dacă nu încurcă puterea”

O nouă fractură politică se adâncește între social-democrați și Cabinetul interimar. Secretarul general al PSD , Claudiu Manda , a lansat vineri, 31 iulie, un atac dur în mediul online, taxând reacțiile PNL după ce Curtea de Apel București a…

VIDEO Sorin Grindeanu, despre ratingul Fitch așteptat de România: „Probabil sunt unii piromani, care ar vrea aruncarea în aer a României”

Cuprins: Ce a spus Grindeanu Context Președintele PSD,Sorin Grindeanu, se așteaptă caFitchsă ofere o evaluare bună pentru România. Cu toate acestea, consideră liderul social-democrat, nu exclude varianta în care unii oameni se vor bucura dacă țara noastră o să fie…

REPER l-a reclamat pe Alexandru Rogobete la CNCD după ce i-a spus Ioanei Mihăilă „epilatoare-șefă”

Cuprins: REPER spune că exprimarea e inadmisibilă Limbajul lui Rogobete rămâne în istorie Demnitarii trebuie să combată ura Fostu ministrul al Sănătății,Alexandru Rogobete, a fost reclamat laCNCDfiindcă a numit-o pe cândva precedesoarea sa în funcție, Ioana Mihăilă, epilatoare -șefă. Partidul…

USR îi cere lui Sorin Grindeanu convocarea de urgenţă a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară, pentru adoptarea legii ANI

USR cere convocarea de urgenţă a Camerei Deputaţilor pentru adoptarea legii ANI, liderul deputaţilor USR, Diana Stoica, trimiţând o scrisoare către preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu. Ea arată că neadoptarea legii în termen va face România să piardă 770.798.610 de…