„AUR își dorește haos și iar haos”. Victor Negrescu încearcă să creeze o fisură între Simion și oamenii săi. „Să nu respecte neapărat linia dată de el”

Victor Negrescu , prim-vicepreședinte al PSD și vicepreședinte al Parlamentului European, i-a criticat dur marți, 1 septembrie, pe liderii AUR , pe care îi acuză direct că blochează cu bună știință formarea noului Executiv pentru a împinge țara într-o instabilitate…

România susține renunțarea la VETO în politica externă a UE. Victor Negrescu: „Modificarea tratatelor este improbabilă în prezent”

România se numără printre cele 11 state membre ale Uniunii Europene care susțin trecerea de la unanimitate la votul cu majoritate calificată în politica externă europeană, deci renunțarea la VETO. În acest context, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, spune că…

Victor Negrescu avertizează asupra banilor europeni pentru România: „Riscăm să avem un buget european mai mic”

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, avertizează că România intră într-o perioadă în care negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene vor fi esențiale pentru economia țării.  Negrescu spune că principala miză pentru București ar trebui să fie fondurile europene disponibile…

Victor Negrescu, critic la adresa AUR: Își dorește să împingă România spre o situație dramatică

Liderul social-democrat a făcut apel la responsabilitate în discuțiile privind formarea viitorului Executiv, punctând că partidul lui George Simion își dorește să genereze instabilitate politică. „În același timp este foarte clar. AUR își dorește continuarea crizei politice. De fapt astăzi…

Victor Negrescu, atac dur la adresa Guvernului pentru eșecul pe Legea Salarizării: PNL este ca Albă ca Zăpada. Bolojan a fost responsabil de coordonarea PNRR

Victor Negrescu a declarat că adoptarea unei noi legi a salarizării este necesară, însă luând în calcul situația bugetară a României, acest demers va fi unul dificil. „Legea salarizării este necesară. Ea trebuie să fie rezultatul unui dialog real cu…

Victor Negrescu: Disputele politice interne nu trebuie exportate la Bruxelles atunci când România și românii riscă să plătească prețul!

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că disputele politice interne nu trebuie exportate la Bruxelles atunci când România și românii riscă să plătească prețul! PSD face apel la toate partidele democratice și pro-europene să își asume un principiu simplu: să nu…

Victor Negrescu cere „armistițiu” între partidele pro-europene la Bruxelles: Disputele interne nu trebuie exportate când România riscă să piardă bani

Cuprins: Negrescu: Putem duce bătălii politice în țară, dar există o limită Miza disputei: 770 de milioane de euro și „amendamentul Fritz” Comisia Europeană: Legea va fi analizată oricum „Când este vorba despre România trebuie să știm să fim de…

Victor Negrescu, la Universitatea de Vară PES activists România: Peste 20 de ani de construcție, mii de oameni implicați și o comunitate care continuă să crească

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, la Universitatea de Vară PES activists România: Peste 20 de ani de construcție, mii de oameni implicați și o comunitate care continuă să crească! ”Peste 20 de ani de construcție, mii de oameni implicați și o…

Victor Negrescu: Legea integrității a fost adoptată de Parlament. Acum, prioritatea trebuie să fie ca România să primească cele 770 de milioane de euro din PNRR

Legea integrității a fost adoptată de Parlament. Acum, prioritatea trebuie să fie ca România să primească cele 770 de milioane de euro din PNRR, spune europarlamentarul PSD Victor Negrescu. El arată că disputele politice interne nu trebuie exportate la Bruxelles…

Victor Negrescu (PSD): România are nevoie de o viziune economică pentru următorii 10-15 ani. Nu putem finanța câte puțin din toate și, la final, să nu fim cu adevărat competitivi în niciun domeniu

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) consideră că România are nevoie de o viziune economică pentru următorii 10-15 ani: Nu putem finanța câte puțin din toate și, la final, să nu fim cu adevărat competitivi în niciun domeniu!, spune el. ”România are…

Câți români lucrează în instituțiile europene. Victor Negrescu dezvăluie cifrele și puterea comunității românești / video

Aproape 6% din angajații instituțiilor europene sunt români, iar prezența lor în administrațiile din Occident este în continuă creștere. Europarlamentarul Victor Negrescu a explicat, într-un interviu pentru DC News, cum se luptă conaționalii noștri pentru funcții de conducere la Bruxelles…

Reproș din PE după ce draftul Legii salarizării nu a fost negociat: ”Dacă tu o trimiți prin mail!”. Victor Negrescu dezvăluie ce ”problemă” a avut, de fapt, Bruxelles-ul

Comisia Europeană ar fi fost de acord cu sindicatele din România, în ceea ce privește noua Lege a salarizării, afirmă Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, care reproșează oficialilor români de la Putere că nu știu să negocieze, rezumându-se la…