Surse. Cine este Dumitru Chisăliță, propunerea pentru Ministerul Energiei în Guvernul Luca Niculescu

Dumitru Chisăliță, fondatorul și președintele Asociației Energia Inteligentă, este propunerea pentru conducerea Ministerului Energiei în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, potrivit surselor Mediafax. Inginer de profesie, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul energetic, Chisăliță…

Nicușor Dan și premierul bulgar, întâlnire cu Mark Rutte pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră

Președintele României, Nicușor Dan , și premierul bulgar, Rumen Radev, se vor întâlni joi, la ora 14:30, ora României, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră, a anunțat Administrația Prezidențială. Potrivit anunțului făcut…

Nicușor Dan și Giorgia Meloni au reunit liderii „Prietenilor Coeziunii” înaintea summitului UE. Ce cer pentru bugetul european

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi că, împreună cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, a reunit șefii de stat și de guvern din grupul „Prietenii Coeziunii”, înaintea reuniunii Consiliului European. Liderii vor susține patru priorități în negocierile privind viitorul buget…

Nicușor Dan, întrebat dacă România va invoca Articolul 4 al NATO după incidentul din Marea Neagră: „O să existe o reacție”

Declarațiile au fost făcute înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, în contextul incidentelor tot mai frecvente de securitate din Marea Neagră, inclusiv al atacurilor asupra navelor comerciale. Întrebat de un jurnalist dacă atacarea și scufundarea unei nave reprezintă un…

Nicușor Dan, despre întâlnirea de la miezul nopții cu Ilie Bolojan și aderarea la o familie politică europeană: „Nu am negociat, nu am tranzacționat”

Președintele Nicușor Dan și premierul interimar Ilie Bolojan s-au întâlnit miercuri seară, la Bruxelles, înaintea reuniunii Consiliului European și a summitului Partidului Popular European (PPE), la care a participat liderul PNL. Întrebat joi dacă a reușit să stabilească împreună cu…

Nicușor Dan anunță o reuniune specială a NATO pentru Marea Neagră, după atacurile cu drone: „Sunt încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile”

Declarațiile au fost făcute la Bruxelles, unde Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European din 15-16 octombrie, în contextul deteriorării situației de securitate din Marea Neagră. „Am avut o discuție cu secretarul general NATO pe acest subiect. Evident, solidaritatea aliaților…

Modificări de ultimă oră în Guvernul Luca Niculescu: Școlile și liceele ar ajunge pe mâna PSD. AI-ul ar merge la ministerul lui Zamfir

Una dintre schimbări, potrivit Hotnews , vizează Ministerul Educației, care va fi condus de Sorin Costreie. În cadrul instituției va fi introdusă funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar, post care urmează să fie ocupat de Sorin Ionescu (PSD). Sorin…

VIDEO Nicușor Dan, prima reacție după decizia PSD de a intra la guvernare: „Cred că ne îndreptăm către votarea unui guvern”. Ce spune despre o discuție avută cu Bolojan

„Cel mai probabil, Guvernul Niculescu va fi votat marți de Parlament”, pentru că există acorduri agreate între premierul desemnat Luca Niculescu și celelalte partide, a declarat joi președintele Nicușor Dan, înainte de Consiliul European de la Bruxelles. Sunt primele declarații…