Oana Țoiu: Marea Neagră a devenit cel mai periculos loc din lume pentru navigatorii comerciali din cauza războiului Rusiei în Ucraina

România condamnă ferm atacul cu drone asupra a două nave comerciale în zona economică exclusivă a Bulgariei, a afirmat marți ministrul interimar de externe Oana Țoiu, subliniind că “astfel de acțiuni reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional și o…

Grindeanu, mandatat de conducerea PSD să-i ceară lui Luca Niculescu să renunțe la austeritatea „de tip Bolojan”: „Nu putem acorda voturi în alb”

Într-o conferință de presă organizată după reuniunea Consiliului politic național al liderilor social-democrați, Grindeanu a dezvăluit că întreaga conducere a PSD și-a exprimat nemulțumirea față de decizia președintelui Nicușor Dan de a merge pe varianta Luca Niculescu, în loc să…

Radu Marinescu (PSD): Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate. Nu vom susţine un guvern din care PSD să nu facă parte

Fostul ministru al Justiţiei Radu Marinescu a declarat, marţi, despre negocierile pentru guvernul Luca Niculescu, că opţiunea PSD este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate. ”Nu vom…

DNA: Mihai Chirica, inculpat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în dosarul Păcura / 9 funcţionari din Primăria Iaşi, vizaţi / Prejudiciul estimat în dosar

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, este urmărit penal de către procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în dosarul Păcura, referitor la dispariţia unei cantităţi importante de păcură din depozitele CET Iaşi.

Dan Motreanu (PNL): Dacă PSD consideră că i se cuvine premierul, atunci Sorin Grindeanu trebuia să ceară mandatul răspicat, mai ales la întâlnirile informale de la Cotroceni, nu doar prin declaraţii publice

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, afirmă că, dacă PSD consideră că i se cuvine premierul, atunci Sorin Grindeanu trebuia să ceară mandatul răspicat, mai ales la întâlnirile informale de la Cotroceni, nu doar prin declaraţii publice. El spune că…