Nicușor Dan a dezvăluit ce scrie în celebrele carnețele pe care le poartă peste tot. Cine are acces la ele
Președintele Nicușor Dan a dezvăluit, într-un interviu pentru Observator, ce notează în celebrele carnețelele pe care le poartă mereu cu el,
Președintele Nicușor Dan a dezvăluit, într-un interviu pentru Observator, ce notează în celebrele carnețelele pe care le poartă mereu cu el,
Fostul ministru al Muncii, din partea PSD, Florin Manole, a declarat sâmbătă că formațiunea din care face parte nu va vota viitoarea lege a salarizării dacă aceasta va conduce la diminuarea veniturilor angajaților, făcând apel la echilibrarea intereselor generate de…
Prim-vicepreședintele PSD, Victor Negrescu, consideră că, în contextul în care conflictul dintre liderii politici a căpătat mai degrabă un caracter personal, adoptarea în Parlament a legilor asumate ca jaloane în PNRR ar necesita un dialog mai larg. Potrivit acestuia, la…
Premierul Bolojan a transmis un mesaj de apreciere adresat personalului care contribuie la apărarea spațiului aerian al țării. „Astăzi îi omagiem pe cei care, prin profesionalism și disciplină, contribuie în fiecare zi la siguranța spațiului aerian al României. Fie că…
„Vom merge marți la consultări cu o concluzie. Sper să ne ajute și domnul Siegfrid Mureșan. L-am invitat, este așteptat. Sigur este foarte interesat de soarta PNRR, de buget, de banii țării, de fondurile europene. Sigur nu este pe plajă,…
În ce condiții va vota PSD Legea salarizării în Parlament Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că Partidul Social Democrat (PSD) este dispus să voteze noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, dacă aceasta va fi…
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru , a dat asigurări că noua lege a salarizării unitare nu va duce la diminuarea veniturilor angajaților din sectorul public. Oficialul a precizat că niciun salariat nu va încasa un venit net mai mic…
Prim-vicepreşedintele PSD Victor Negrescu afirmă că respinge categoric o guvernare PSD-AUR din numeroase motive, el susţinând că nu înţelege cum cineva, indiferent din ce partid pro-european face parte, îşi permite să avanseze ideea ca AUR să intre la guvernare.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu cere Pact Național pentru marile proiecte, precum PNRR el considerând că fiecare zi de blocaj înseamnă proiecte întârziate și riscul de a pierde investiții esențiale pentru dezvoltarea țării! ”Planul Național de Redresare și Reziliență trebuia să…
„Președintele Nicușor Dan nu crede că a face lumină în anularea alegerilor din 2024 e o chestiune așa de importantă și tot amâna clarificarea atât de necesară societății românești, deși după alegerea sa promitea un raport complet cu toate dovezile.…
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan lansează unul dintre cele mai dure atacuri la adresa Guvernului condus de Ilie Bolojan, acuzând că noua lege a salarizării „lovește” exact în categoriile vulnerabile și ignoră problemele reale din sistemul medical și din serviciile publice…
Sociologul Bogdan Bucur, lector universitar la Departamentul de Sociologie al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a lansat o critică la adresa ministrului Mediului, Diana Buzoianu, după o postare publicată de aceasta…
Social-democratul Florin Manole, fostul ministru al Muncii, a declarat, sâmbătă, după consultările pe care PSD le-a avut cu sindicatele pe legea salarizării, că au fost identificate o serie de probleme în proiectul transmis de Guvern, dar acestea sunt ”rezolvabile”. ”Am…
O dezvăluire neașteptată despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier a fost făcută de Ciprian Ciucu. Primarul Capitalei susține că edilul Chișinăului, Ion Ceban, știa despre decizie cu câteva ore înaintea unor lideri importanți ai PNL. Primarul general…
”I-am cerut ChatGPT-ului să-mi facă urgent o listă cu toate nenorocirile pe care le-a făcut acest Bolojan poporului român, anume: creșterea de taxe și impozite și mărirea TVA-ului și a accizelor și mărirea impozitului pe dividende la firme și scăderea…
Europarlamentarul Luis Lazarus povestește că răspunsuri a primit de la ChatGBT-ul: Acrezut că vorbește cu un bolojenist și s-a trezit pe cap cu un suveranist. Oameni buni, o să vă vină să credeți. Absolut șocant. Adineori mă certam cu chatGBT-ul.…
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a revocat-o din funcție pe Anna-Maria Dudas, directorul general al Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), după ce a descoperit, într-o vizită fulger, că aceasta ar fi amenajat un atelier clandestin de…
Într-un interviu acordat jurnalistului Sebastian Zachmann, la "Recorder", preluat de "Open Sources"/gandul.ro, fostul președinte Traian Băsescu afirmă că actualul lider de la Cotroceni „nu poate servi țara” și că întârzie nejustificat desemnarea unui premier.
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a identificat o companie de stat despre care spune că reprezintă un exemplu al ineficienței din administrația publică.
Vicepremierul și vicepreședinta PNL Oana Gheorghiu a reacționat la declarațiile liderului PSD , Sorin Grindeanu , care a afirmat că susținătorii premierului Ilie Bolojan formează o „sectă”, acuzându-l că etichetează românii pentru opțiunile lor politice și evită să răspundă pentru…
Președintele Nicușor Dan a declarat că intenționează să testeze în poligon pistolul primit cadou în timpul vizitei oficiale în Turcia, precizând că arma se află în prezent în custodia Serviciului de Protecție și Pază (SPP), conform procedurilor legale.
Președintele Nicușor Dan afirmă că nu ia în serios scenariul suspendării sale din funcție și consideră că discuțiile despre alegeri anticipate reprezintă un semn de „imaturitate politică”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat observatornews.ro , la întoarcerea de la…