VideoNicușor Dan, așteptat să desemneze premierul până la sfârşitul săptămânii. Ce variante sunt pe masă

Criza politică se adâncește, iar România se apropie de 5 luni fără un guvern cu puteri de pline. Președintele Nicușor Dan ar putea desemna un premier până la finalul acestei săptămâni. Dar, doar dacă negociurile dintre partide vor fi deblocate. Până atunci, rămân pe masă mai multe variante. Un guvern tehnocrat, o rocadă cu guverne minoritare, sau…

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi modernizată cu o finanțare de 630 mil. euro de la BEI. Alexandru Nazare: Infrastructura de calitate creează condiții pentru investiții private

Ministerul Finanțelor a anunțat că finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca Europeană de Investiții (BEI), destinate susținerii unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură, modernizarea liniei de cale ferată…

Finlanda a intrat sub „umbrela nucleară” a Franței. Anunțul, făcut în timpul Summitului Arctic la care participă și președintele Nicușor Dan. Ce a transmis șeful statului

Finlanda s-a alăturat inițiativei Franței de a extinde raza de acțiune a descurajării sale nucleare prin colaborarea cu țările europene partenere, au anunțat luni liderii celor două țări, citați deReuters. Anunțul a fost făcut în timpul Summitului Arctic la care…

Nicușor Dan, în conferința de presă organizată la summit-ul din Finlanda: „Știm ce se întâmplă în România, nu în toată Europa”

Președintele României, Nicușor Dan, este prezent alături de liderii europeni la conferința de presă organizată în cadrul summit-ului din Rovaniemi, Finlanda, dedicat Regiunii Arctice. Primul care a luat cuvântul a fost prim-ministrul finlandez Petteri Orpo, principala gazdă a evenimentului. Ulterior,…

Oana Țoiu, la reuniunea cu ambasadorii țărilor membre UE: Am cerut întărirea dimensiunii de apărare a UE și operaționalizarea rapidă a Hub-ului de securitate maritimă la Marea Neagră

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de misiune ai statelor membre UE acreditați în România, organizată de ambasada Irlandei la București. Întrevederea a avut loc în contextul deținerii…

Irineu Darău anunță planul pentru relansarea turismului. Prima de incoming și contractele flexibile sunt soluțiile propuse pentru salvarea sectorului în 2027

Prezent la lansarea studiului „Carta Albă a Turismului din România 2026”, ministrul Irineu Darău a detaliat strategia necesară pentru sprijinirea sectorului HoReCa în anul următor. Demnitarul a adus în discuție două inițiative majore care ar putea revitaliza domeniul, alături de…