Claudiu Manda: Suspendarea preşedintelui nu face parte din agenda PSD. Noi suntem preocupaţi de formarea unui Guvern funcţional

Suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan nu face parte din agenda PSD, a transmis vineri seară secretarul general al PSD Claudiu Manda. „Numai în mintea celor preocupaţi să prelungească actuala criză se poate naşte ideea provocării uneia noi”, spune Claudiu Manda. „Terminaţi…

Claudiu Manda: PNL şi USR au început deja să pună condiţii pentru participarea la viitorul Guvern / La împărţirea funcţiilor şi a puterii au demonstrat că se pricep. La construirea unei majorităţi au eşuat chiar şi cu propriul premier desemnat

Secretarul general al PSD, europarlamentarul Claudiu Manda, afirmă miercuri că PNL şi USR au început deja să pună condiţii pentru participarea la viitorul Guvern şi, deşi programul nu există încă pe masă, măsurile pentru economie şi pentru români nu le…

Condiția PSD pentru Cabinetul Niculescu: Claudiu Manda cere o „schimbare de direcție” în programul de guvernare

PSD este deschis la negocieri cu premierul desemnat Luca Niculescu, a anunțat secretarul general al partidului, Claudiu Manda. Sprijinul social-democraților este însă condiționat de o schimbare de strategie în plan economic și de implementarea unor măsuri urgente pentru redresarea economiei.

Claudiu Manda critică PNL și USR: Pun condiții la guvernare fără să știe programul. Ce așteaptă PSD de la premierul desemnat

Europarlamentarul Claudiu Manda,secretarul general al PSD, a afirmat,miercuri, că PNL şi USR au început deja să pună condiţii pentru participarea la viitorul Guvern şi, deşi programul nuesteîncă pe masășimăsurile pentru economie şi pentru români nusunt cunoscute,„ei ştiu deja cine are…

Claudiu Manda, atac la PNL și USR înaintea formării noului Guvern: „La împărțirea funcțiilor și a puterii au demonstrat că se pricep”

Formarea noului Guvern intră într-o nouă etapă după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru. În timp ce partidele își stabilesc pozițiile pentru negocierile politice, Claudiu Manda lansează critici la adresa PNL și USR și susține că discuțiile despre…

Claudiu Manda anunță decizia PSD înainte de consultările cu Nicușor Dan: Mergem astăzi la Palatul Cotroceni pregătiți să ne asumăm guvernarea

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a transmis luni, înaintea consultărilor cu preşedintele Nicuşor Dan, în vederea celei de a patra desemnări a unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, că PSD merge pregătit să îşi asume guvernarea, soluţia fiind un…

PSD îi dă lovitura lui Siegfried Mureșan: social-democrații au propriul candidat la funcția de premier, în plin proces de formare a Guvernului

În timp ce premierul desemnat Siegfried Mureșan negociază formarea noului Guvern, Claudiu Manda anunță că PSD are propriul candidat pentru funcția de prim-ministru. Secretarul general al social-democraților a declarat joi, la Euronews , că partidul este pregătit de guvernare și…

. Claudiu Manda spune că Guvernul Mureșan are „zero șanse” să treacă de Parlament: „Cred că are deja biletele de întoarcere la Bruxelles”

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, susține că social-democrații nu vor vota Guvernul Siegfried Mureșan și spune că, potrivit calculelor partidului, premierul desemnat nu are suficiente voturi pentru învestitură. Europarlamentarul afirmă că PSD este pregătit inclusiv pentru scenariul unor alegeri

Claudiu Manda îl acuză pe Mureșan că menține măsurile economice ale lui Bolojan. „Condamnați românii la continuarea unei guvernări care i-a sufocat în ultimele luni”

Secretarul general al PSD , Claudiu Manda , l-a criticat dur miercuri, 23 septembrie, pe premierul desemnat Siegfried Mureșan, imediat după prezentarea programului politic în Parlament. Liderul social-democrat consideră că noul Cabinet nu reprezintă nimic altceva decât o tentativă de…

Claudiu Manda, al doilea în topul absenților din PE. Mureșan a declarat că soțul Olguței Vasilescu „nu ne face cinste” la Bruxelles

Eurodeputatul Claudiu Manda, ales pe listele PSD, aflat la cel de-al doilea mandat în Parlamentul European, a devenit vârf de lanceîn războiul dintre social-democrați și național-liberali privind desemnarea lui Siegfried Mureșan la postul de premier. Candidatul PNL-USR-UDMR i-a cerut primarului…

Claudiu Manda: Voi susţine ca PSD să nu acorde voturile guvernului Siegfried Mureşan; el vrea să continue politica lui Bolojan care a nenorocit ţara

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Claudiu Manda, a spus, într-o intervenție la Antena 3, că PSD nu își schimbă poziția în privința formării viitorului Executiv și că va vota în partid împotriva formării unui Guvern condus de Siegfried Mureșan.…