București. După mai bine de un an și jumătate de blocaje în sertarele comisiilor parlamentare și doi ani de la lansarea ideii în spațiul public, proiectul de lege menit să schimbe radical viața motocicliștilor și scuteriștilor din România a trecut în sfârșit de votul decisiv al Parlamentului. Vândut de politicieni drept un succes transpartinic istoric, parcursul acestui proiect ascunde, în realitate, o radiografie perfectă a lentorii legislative românești. În timp ce orașele se sufocă în trafic și poluare, o inițiativă simplă de bun-simț urban a avut nevoie de un număr record de patru comisii raportoare și nenumărate rânduri de amendamente pentru a deveni realitate.
Dincolo de zâmbetele din conferințele de presă și discursurile despre „normalitate”, articolul de față trage un semnal de alarmă asupra aspectelor pe care politicienii au evitat să le detalieze: de ce a durat atât de mult și care sunt marile probleme lăsate, de fapt, nerezolvate?
De ce a durat atât de mult o lege a normalității?
Pentru ca un scuterist să poată depăși legal o coloană oprită la semafor sau să aibă certitudinea unui loc de parcare, a fost nevoie de o odisee birocratică de aproape doi ani. Trimiterea proiectului către patru comisii parlamentare diferite arată o lipsă cronică de agilitate a legislativului în fața realităților urbane actuale. În timp ce marile capitale europene integrează natural transportul alternativ de zeci de ani, la București s-a dezbătut intens dacă acordarea unor drepturi elementare de fluidizare nu cumva „deranjează” traficul auto. Această lentoare reflectă o mentalitate învechită, profund auto-centristă, în care transportul pe două roți este privit încă ca un hobby de weekend, nu ca o soluție reală de mobilitate urbană.
Marea capcană din textul legii: Pasarea responsabilității către primari
Cea mai mare problemă nuanțată în cadrul adoptării proiectului este chiar clauza care condiționează aplicarea legii: acordul administratorilor de drumuri. Practic, Parlamentul a adoptat o lege, dar a pasat întreaga responsabilitate și presiune politică pe umerii consiliilor locale și ai primarilor.
Deși inițiatorii se declară optimiști că edilii marilor orașe vor implementa rapid măsurile, realitatea din teren riscă să îi contrazică. Fără norme metodologice stricte și termene-limită clare impuse de la nivel central, există riscul uriaș ca prevederile să fie aplicate haotic. Ne putem trezi cu situații absurde în care un motociclist circulă legal pe banda de autobuz într-un sector al Capitalei sau într-un anumit oraș, dar este amendat imediat ce trece granița administrativă într-o localitate vecină, unde primarul a refuzat să semneze acordul.
Ce probleme majore au rămas neatinse?
-
- Infrastructura precară și capcanele din asfalt
Legea obligă crearea de spații dedicate în parcările mari și crearea unor „zone de siguranță” în intersecții. Totuși, textul ignoră complet calitatea infrastructurii rutiere. Marcajele rutiere extrem de alunecoase pe timp de ploaie, gropile nesemnalizate, gurile de canal denivelate și bitumul de proastă calitate rămân principalele pericole de accidente pentru cei pe două roți. Fluidizarea traficului fără o reformă a siguranței drumurilor este o soluție incompletă. - Educația rutieră și agresivitatea din trafic
Deși inițiatorii susțin că șoferii s-au mai obișnuit cu prezența vehiculelor pe două roți, conflictul din trafic rămâne o realitate zilnică. Noua lege permite oficial devansarea coloanelor și accesul pe benzile de transport în comun, acțiuni care, în lipsa unei campanii masive de educare a șoferilor auto, pot genera și mai multe șicane, frustrări și, implicit, accidente. Textul legii nu vine la pachet cu nicio componentă educațională sau de conștientizare publică. - Haosul legislativ generat de cumulul de vehicule pe benzile speciale
Permiterea motocicletelor și mopedelor pe benzile de transport în comun, alături de autobuze, troleibuze, taxiuri și, în unele orașe, biciclete sau trotinete electrice, riscă să transforme aceste benzi „rapide” într-un nou blocaj. Legea nu specifică clar cum se va gestiona prioritatea și siguranța între vehicule cu mase și viteze complet diferite pe aceeași bandă îngustă.
- Infrastructura precară și capcanele din asfalt
Un pas înainte, dar drumul e lung
Adoptarea acestui proiect de lege este, fără îndoială, un succes al societății civile și o recunoaștere a importanței mobilității urbane alternative. Însă victoria de la București riscă să rămână doar o bucată de hârtie frumos votată dacă implementarea locală se va lovi de aceeași birocracie care a ținut legea blocată timp de aproape doi ani. Până când primarii nu vor semna primele hotărâri și nu vor trasa primele linii de parcare, comunitatea moto din România rămâne la mila „mici înțelegeri” și a toleranței din trafic, departe de protecția unei legi aplicate real.
