Dominic Fritz a acționat „în deplină cunoștință”, nu „din eroare”. Ce arată motivarea deciziei ÎCCJ care a menținut definitiv constatarea conflictului de interese

Motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut definitivconstatarea conflictului de interese în cazul lui Dominic Fritz arată că fostul primar al Timișoareia acționat„în deplină cunoștință a calității de debitor față de creditorul beneficiar indirect al actului”și…

Irineu Darău anunță decontarea a peste 6 milioane de lei pentru investiții în stațiunile balneare: Transformăm avantajul natural al României într-un avantaj economic

Irineu Darău a transmis că în spatele acestor bani sunt investiții totale de peste 12 milioane de lei. „Statul poate acoperi cel mult 50% din cheltuielile eligibile”, a scris ministrul interimar pe Facebook. El precizează că banii au mers pe…

Oana Țoiu, la trei ani de la atacul din 7 octombrie: Astfel de atrocități nu trebuie să se mai repete niciodată. Continuăm să susținem soluția celor două state

Ministra Oana Țoiu a adus un omagiu victimelor atacului de acum trei ani, condamnând violența grupării Hamas. „Astăzi se împlinesc trei ani de la îngrozitoarele atacuri teroriste din 7 octombrie, din Israel. Comemorăm viețile tinere și nevinovate curmate brusc la…

Userista Diana Stoica a minţit că şi-a trecut ceasul Cartier de 10.000 de euro în declaraţia de avere. În documentul publicat pe site-ul Camera Deputaţilor, nu e menţionată nicio bijuterie

Deputatul USR, Diana Stoica, a uitat să-şi treacă ceasul Cartier de 10.000 de euro în declaraţia de avere, aşa cum a declarat că a făcut. Aceasta a ieşit miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, alături de colegii săi, ca să solicite…

Deputatul Alexandru Dimitriu (USR) susţine cu tărie tăria, dar producţia nu trebuie încurajată. Adrian Câciu îi transmite să pună mâna pe carte

Pălinca a suscitat discuţii aprinse printre deputaţi din cauza cantităţii inserate într-un nou articol de lege pentru care a fost trimis la reexaminare Pl-x 355/2025. Social democratul Adrian Câciu n-a pierdut ocazia să-i transmită colegului de la USR, Alexandru Dimitriu,…

Măsuri de sprijin pentru fermieri în Portul Constanța. Radu Miruță: Nu prioritizăm trenurile cu cerealele altor state în defavoarea celor românești

SURSA FOTO: Concept Capital, realizat AI - Export cereale Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, dezminte zvonurile privind favorizarea cerealelor din Ucraina pe calea ferată și în Portul Constanța. Acesta anunță reguli noi pentru programarea încărcărilor și descărcărilor de marfă,…

Pădurea Craiului devine destinație ecoturistică. Irineu Darău: Aceasta este direcția în care trebuie să mergem cu turismul românesc

„Pădurea Craiului devine destinație ecoturistică și se alătură astfel celorlalte șase destinații ecoturistice recunoscute din România. Este un pas bun și un exemplu despre cum putem valorifica mai bine ceea ce avem”, a scris Irineu Darău într-o postare pe Facebook.…

Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Iniţiativa, susţinută şi de senatorii Cristian Ghinea (USR) şi Daniel Fenechiu (PNL) / Reacţia liberalului Marcel Vela

Senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu a depus în Parlament un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu, care este susţinută şi de senatorii Cristian Ghinea, de la USR şi Daniel Fenechiu, de la PNL. Potrivit iniţiatoarei, dacă…

Preşedintele USR, Dominic Fritz: PSD şi AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. Leii suveranişti devin pisici când e vorba de mişmaşurile PSD

Preşedintele USR, Dominic Fritz acuză miercuri PSD şi AUR că fac scut în Parlament ca să nu se afle adevărul despre zborurile de lux pesediste. ”Leii suveranişti devin pisici când e vorba de mişmaşurile PSD”, spune liderul USR, el arătând…

Dominic Fritz nu dă multe șanse guvernului Niculescu: „Vedem o majoritate în Parlament PSD-AUR și nu poate să existe un guvern pe de o parte și o majoritate în altă parte”

Președintele USR , Dominic Fritz , afirmă că nu persoana premierului desemnat, Luca Niculescu , reprezintă o problemă, ci componența guvernului pe care acesta îl va propune, Fritz reafirmând că USR nu va vota un guvern controlat de PSD .