Datorii și penalități uriașe la STB. Costurile transportului public amenință bugetul Capitalei

 

Societatea de Transport București se confruntă cu o situație financiară pe care primarul general al Capitalei a descris-o drept „aproape dezastruoasă”. Potrivit datelor prezentate de acesta, datoriile companiei au crescut constant, în timp ce veniturile proprii acoperă numai aproximativ 17-19% din cheltuieli.

Edilul a identificat trei cauze principale: datoriile istorice către ANAF, activitatea defectuoasă și politizarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov, precum și managementul ineficient al STB. El a invocat și lipsa unor măsuri de reorganizare, numărul mare de posturi-suport și teama conducerii de reacția sindicatelor.

Datoria STB, incluzând penalități și eșalonări către ANAF, ar fi ajuns anul trecut la aproximativ 1,7 miliarde de lei. Aproape 1,5 miliarde de lei ar reprezenta obligații către ANAF, dintre care circa 400 de milioane de lei sunt penalități. Primarul a afirmat că situația își are originea în neplata unor contribuții și obligații fiscale în perioada 2019-2020.

Un alt risc financiar este litigiul comercial cu VFU Pașcani. Într-un dosar există o hotărâre definitivă privind plata unor penalități de 27 de milioane de lei, iar într-un alt dosar, în care hotărârea nu este definitivă, valoarea potențială a penalităților s-ar apropia de un miliard de lei.

Primarul a mai declarat că exploatarea transportului public, împreună cu datoriile și penalitățile acumulate, ar fi ajuns pentru anul 2025 la aproximativ 5,6 miliarde de lei, în timp ce bugetul executat al Capitalei a fost de 5,8 miliarde. El a avertizat că finanțarea anuală a acestor costuri nu mai reprezintă o soluție sustenabilă pentru București.