Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Tonalitate mai joasă, dar nicio soluție degajată — PSD este în opoziție, nu e datoria noastră să trecem legile guvernului”

 

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni că discuțiile de aproape două ore au avut o tonalitate mai scăzută față de întâlnirile anterioare, dar nu au produs o soluție concretă pentru deblocarea crizei guvernamentale. El a precizat că în prima parte a întâlnirii fiecare partid și-a expus punctele de vedere pe tema legilor din PNRR, iar în a doua parte președintele Nicușor Dan a încercat să identifice dacă pozițiile s-au nuanțat. Concluzia lui Grindeanu: PNL și USR rămân cel mai constrânse de propriile decizii interne privind guvernarea cu PSD.

Liderul PSD a avertizat că strategia premierului interimar Bolojan de a guverna prin intermediul Parlamentului și de a pune presiune pe voturile PSD este „complet greșită”, reiterând că PSD se află în opoziție și nu ocupă nicio funcție în actualul guvern. „Nu e datoria PSD să treacă legile promovate de guvern”, a subliniat Grindeanu, acuzând totodată că Bolojan „nu arată nicio intenție de a debloca situația politică, ci doar să continue să ocupe funcția de premier cât mai mult posibil.”