Anca Alexandrescu: Cei care câştigă de pe urma a tot ceea ce se întâmplă acum şi s-a întâmplat în ultima perioadă sunt Bolojan și globaliștii soroșiști

Realizatoarea emisiunii Culisele statului paralel, Anca Alexandrescu, a lansat un mesaj de forță către toți detractorii ei și către cei care contestă cauza suveranității. Jurnalista le-a reamintit că, timp de șapte ani, a fost una dintre puținele voci din presă…

Victor Negrescu: Încălcarea repetată a spațiului aerian al României arată că securitatea regiunii Mării Negre trebuie să devină o prioritate europeană și a NATO

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu consideră că încălcarea repetată a spațiului aerian al României arată că securitatea regiunii Mării Negre trebuie să devină o prioritate europeană și a NATO. ”Când este vorba despre România, cred că trebuie să lăsăm deoparte calculele…

Mircea Abrudean: Pachet de legi pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR, aprobat astăzi în Parlament

Președintele Senatului, Mircea abrudean, anunță că pachet de legi pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR , a fost aprobat astăzi în Parlament. ”digitalizarea și eficientizarea activității în cercetare; modernizarea legislației din domeniul apelor; măsuri pentru o mai bună…

Președintele Nicușor Dan: Am făcut două propuneri de premier, responsabilitatea e acum la partide. În situațiile anterioare era o așteptare rezonabilă că Guvernul trece, acum este o certitudine că nu trece

Nicușor Dan a făcut declarații de presă după dejunul de lucru cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România. Declarațiile președintelui vin în ultima zi de lucru pentru parlamentari, în care blocajul politic continuă , deoarece  partidele nu…

Crin Antonescu: Bolojan efectiv a mutilat, a desfigurat PNL, prin userizarea partidului; Simion şi AUR au greşit refuzând să ducă până la capăt demiterea lui Bolojan, menţinându-i astfel pe soroşişti la putere, chiar dacă Veştea nu era guvernul ideal

Crin Antonescu lansează unul dintre cele mai dure atacuri la adresa conducerii PNL, susținând că Ilie Bolojan transformă partidul prin atragerea unor parlamentari proveniți din formațiuni pe care, până de curând, liberalii le catalogau drept extremiste. Într-o intervenție telefonică la…

Gabriela Firea: Premieră importantă! Comisia Europeană recunoaște oficial și concret legătura dintre fertilitate și provocările demografice ale UE

Premieră importantă! Comisia Europeană recunoaște oficial și concret legătura dintre fertilitate și provocările demografice ale Uniunii Europene, anunță europarlamentara PSD Gabriela Firea. ”Am primit răspuns la întrebările prin care întrebăm ce face Executivul European pentru a sprijin cuplurile care se…

Anca Alexandrescu: „Am dat jos un dictator în decembrie 1989. Acum ne chinuim să-l dăm jos pe al doilea, pe Bolojan. Eu nu-l vreau pe al treilea, care se crede Dumnezeu”

Anca Alexandrescu a deschis ediția de luni a emisiunii „Culisele statului paralel” cu un mesaj ferm, în care și-a asumat public pozițiile și reacțiile din ultimele zile. Într-un stil direct, jurnalista a vorbit despre presiunile apărute după dialogul tensionat dintre…

Cristian Popescu Piedone, apel în criza politică: Domnule Președinte Nicușor Dan, a venit momentul să interveniți hotărât! Dacă nu o forțați acum, veți ajunge să administrați nu o criză politică, ci o prăbușire națională

De miercuri, intrăm în vacanță parlamentară și, practic, fiecare zi fără decizie ne împinge mai aproape de „junk”. Acolo nu mai e poveste. E faliment. Și atunci întrebarea e simplă: mai face cineva, ceva? Domnule Președinte Nicușor Dan, a venit…

Cozmin Guşă: „Voievodul-diversionist s-a certat cu Anca Alexandrescu ca să nu dea socoteală pentru că i-a susținut, de fapt, pe soroşiști şi pe Bolojan!”

„Acest episod de ceartă, prieteni, s-a petrecut aseară, la încă o așa-zisă emisiune așteptată de publicul suveranist, ca multe altele care i-au avut ca protagoniști pe Anca Alexandrescu ca moderator și pe Călin Georgescu ca invitat. Ei bine, această emisiune…

Cornel Nistorescu: „Propunerea de numire a lui Siegfried Mureșan trebuie să ne pună pe gânduri. Nu ne-a fost destul că am traversat experiența Iohannis?”

„Chiar așa! Cresc presiunile germane asupra României. Propunerea frontului politic PNL-USR-UDMR de numire a inodorului politician Siegfried Mureșan pentru postul de prim-ministru al României chiar trebuie să ne pună pe gînduri. Nu ne-a fost destul că am traversat preț de…

Anca Alexandrescu: „Adevărații suveraniști se luptă cu soroşiștii-neomarxiști, nu îi ajută să rămână la putere! Dacă iubești poporul, faci ceea ce e mai bine pentru el, nu pentru tine!”

„Adevărații suveraniști se luptă cu sorosiștii-neomarxiști, nu îi ajută să rămână la putere! Dacă iubești poporul, faci ceea ce e mai bine pentru el, nu pentru tine! Am avut un dictator, acum ne luptăm cu al doilea, nu vreau să…

Adrian Severin: „Parteneriat strategic cu Germania e una; dominație germană e alta. Adept al Germaniei europene e una; agent al Europei germane e alta”

El mai spune: „Există asemenea parteneriate și nu formale. Și noi le-am avut pentru scurt timp. Până au venit alți români, simpatizați de public, care i-au întrebat pe partenerii străini dacă nu ar fi interesați ca în locul parteneriatului să…

Adrian Severin: „Un stat care găzduiește reuniunea unei organizații internaționale se obligă să respecte regulile acelei organizații. E valabil și pentru republica de la Cluj”

El adaugă, întrebat fiind de când Clujul a devenit un soi de „republică”: „De când urmașii iobagilor cu ifose cezaro-crăiești eliberați de miticii din sud se cred sarea pământului. Nu toți, desigur. De aceea nu vorbim de republica transilvană, ci…