Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a transmis un apel la calm și responsabilitate în negocierile pentru formarea guvernului, avertizând că singura cale realistă de ieșire din criza actuală este găsirea în comun a unei soluții de investitură, în condițiile în care alegerile anticipate nu reprezintă o opțiune dorită de niciun actor politic și niciun partid nu vrea voturi din partea AUR.
Hunor a declarat că a discutat cu toate partidele și că marea majoritate a proiectelor legislative necesare sunt pregătite, identificând legea salarizării unitare drept singurul dosar în care nu există deocamdată nici măcar o apropiere a punctelor de vedere. Pe celelalte teme, el s-a arătat optimist, precizând că proiectele pot fi votate în plenul Camerei și al Senatului în zilele imediat următoare, inclusiv prin varianta hibrid cu vot online, dacă există voință politică.
Liderul UDMR a formulat și un principiu de bază pentru deblocarea oricărei negocieri: „Când există un conflict într-o coaliție sau într-o altă formă de asociere, trebuie să fim de acord că nu există soluție dacă cedările vin doar dintr-o singură parte. Dacă credem că există să vină doar dintr-o singură parte, nu vom rezolva conflictul niciodată.” El a subliniat că reducerea temperaturii declarațiilor publice este o condiție esențială pentru ca negocierile să poată avansa, chiar dacă acest lucru nu se poate întâmpla de pe o zi pe alta.