Cristian Ghinea crede că Diana Buzoianu ar putea fi prima femeie președinte al României: „Are alura, nervii, populismul ăla în sensul bun”

Senatorul USR Cristian Ghineaa vorbit marți, 3 noiembrie, despre politicianul care ar fi pregătit să devină prima președintă a României, spunând despre aceasta că are „alura, nervii, populismul” necesare. „Eu cred că Diana are șanse să fie prima președintă a…

Ce răspunde Radu Miruță când e întrebat dacă își dorește șefia partidului. A primit cele mai multe voturi la cel mai recent congres USRVIDEO

Deputatul Radu Miruță, prim-vicepreședinte USR și fost ministru al Apărării, Economiei și Transporturilor, a obținut cel mai mare număr de voturi la Congresul USR de săptămâna trecută. Acesta consideră că Dominic Fritz trebuie să își ducă mandatul la capăt, iar…

Siegfried Mureșan îi face praf pe social-democrați după două săptămâni de guvernare: „Ridicat din umeri, promisiuni retrase și uitate, scuze și justificări”

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a prezentat vineri seară, 6 noiembrie, o radiografie extrem de critică la adresa social-democraților, prezentând public un bilanț negativ al primelor paisprezece zile de la instalarea noului Executiv controlat de PSD . Mureșan susține că, în…

Radu Miruță îl acuză pe ministrul Mihai Ghigiu că nu înțelege programul SAFE: „PSD a fost învățat să se mufeze la contractele din zona de apărare. Acum nu s-a mufat”VIDEO

Deputatul USR Radu Miruță, prim-vicepreședinte al partidului și fost ministru al Apărării, critică declarațiile noului ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, privind renegocierea contractelor din programul SAFE.

Dan Motreanu îi avertizează pe social-democrați că propaganda lor nu ține loc de reforme. „Iar comunicatele de partid nu se decontează în euro”

Secretarul general al PNL , Dan Motreanu , a declanșat vineri, 6 noiembrie, o ofensivă politică majoră la adresa PSD , acuzându-i de ipocrizie și de manipularea datelor privind macroeconomia și Planul Național de Redresare și Reziliență. Liderul liberal susține…

Constantin Toma, întâlnire „de taină” cu Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu. Ce au discutat rebelul PSD și liderii liberali. „Mulțumesc pentru vizită”

Liderii liberali Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu au declanșat speculații majore pe scena politică după ce l-au vizitat oficial pe primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, în ciuda conflictului deschis și a tensiunilor declarative intense dintre PNL și PSD . Întâlnirea…

Semnal de alarmă de la Cotroceni. Nicușor Dan, despre capcanele erei digitale: „Pericolul pentru democrație”

Într-o democrație în care informația circulă tot mai mult online, președintele Nicușor Dan susține că legitimitatea alegerilor nu mai poate fi judecată doar după numărarea corectă a voturilor. Șeful statului a avertizat, vineri, la București, că manipularea prin algoritmi, conturile…

Luca Niculescu, după discuţia cu vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu: Locurile de muncă bine plătite pentru tinerii români pot fi create doar printr-o politică naţională integrată

Premierul Luca Niculescu a discutat, vineri, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, Roxana Mînzatu, despre priorităţile Guvernului în domeniile educaţiei, tineretului, dezvoltării competenţelor, ocupării forţei de muncă şi…

Nicușor Dan trage un semnal de alarmă față de pericolul materialelor false: ”Vocea legitimă a cetăţeanului riscă să nu se mai audă”

Într-un eveniment organizat de Curtea Constituțională a României, Nicușor Dan a atras atenția asupra riscului dezinformării în democrație. Președintele a vorbit despre modul în care derularea campaniilor electorale influenţează rezultatul procesului electoral.

„Vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă”. Nicușor Dan avertizează asupra manipulării alegerilor prin inteligență artificială și conturi false

Șeful statului a vorbit, vineri, în cadrul reuniunii de lucru cu tema „Societatea informațională și democrația constituțională”, organizată în programul trienal al președinției Asociației Curților Constituționale Francofone. „Tema pe care ați ales-o, legitimitatea electorală și garanții constituționale în societatea informațională,…

Reuniune în premieră a foștilor miniștri ai Educației. Sorin Costreie: „Educația nu poate fi reconstruită la fiecare mandat”

„Am inițiat o premieră la minister: întâlnire cu foști miniștri ai educației și cercetării de după 1990”, a transmis Costreie, vineri, pe Facebook. Ministrul a anunțat că inițiativa urmărește asigurarea continuității reformelor din sistemul de educație, indiferent de schimbările de…

Radu Marinescu: România pregătește Strategia Națională Anticorupție 2026-2030. 108 măsuri pentru combaterea corupție

Strategia Națională Anticorupție 2026-2030 a fost publicată în consultare publică și prevede 108 măsuri concrete pentru prevenirea și combaterea corupției în instituțiile publice și în sectoarele considerate vulnerabile. Potrivit ministrului Radu Marinescu, prioritizarea adoptării strategiei a fost una dintre preocupările…

Luca Niculescu: Societatea informațională și democrația constituțională, provocări majore ale lumii contemporane

„Tema reuniunii de lucru, «Societatea informațională și democrația constituțională», este una dintre temele care se înscrie printre provocările majore ale lumii contemporane”, a afirmat premierul. Acesta a apreciat că abordarea subiectului în cadrul dialogului dintre jurisdicțiile constituționale este „un demers…