Fostul ministru al Muncii Florin Manole (PSD): Eu mai fac proiecte consensuale cu PNL, USR, UDMR, uneori chiar şi cu AUR. Şi se poate. În ultimul an, eu n-am înţeles foarte desul dublu discurs

Fostul ministru al Muncii Florin Manole (PSD) remarcă ”desul dublu discurs din politică”, afirmând că între social-democraţi, liberali şi cei de la USR sunt şi divergenţe, dar şi puncte în care reprezentanţii celor trei formaţiuni ”se pot înţelege”. Reprezentantul PSD…

Sorin Grindeanu, despre alegerile anticipate și suspendarea președintelui: Am fi o țară praf. Să-și bage picioarele în ligheanul cu apă rece

Sorin Grindeanu a afirmat că există două direcții pentru depășirea crizei politice, anume extinderea bazinului de parlamentari care să susțină un executiv sau organizarea de alegeri anticipate. Acesta a declarat că ar fi exclusă o colaborare parlamentară cu AUR, indicând…

Sorin Grindeanu: Se pot găsi de conjunctură în Parlament 233 de voturi care să ducă la trecerea unui guvern. Asta nu este o soluţie pe care PSD să o susţină, îşi doreşte să fie parte a unei soluţii, dar nu oricum

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că se pot găsi de conjunctură în Parlament 233 de voturi care să ducă la trecerea unui guvern, dar asta nu este o soluţie pe care PSD să o susţină, formaţiunea dorind să…

Sorin Grindeanu: Noi nu susținem, și am transmis prim-ministrului desemnat, varianta de guvern tehnocrat. PSD, dispus să intre într-o guvernare cu PNL și UDMR

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, joi, după discuţia cu premierul desemnat Luca Niculescu, că i-au transmis că nu susţin varianta de guvern tehnocrat pentru că i se pare un guvern slab. Grindeanu a menţionagt că trebuie să existe o…

Sorin Grindeanu, după discuțiile cu Luca Niculescu: PSD cere oprirea „sărăcirii agresive a românilor” și „o majoritate asumată”. „Nu ne interesează funcțiile”

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat în timpul conferinței de presă după discuțiile cu Luca Niculescu, premierul desemnat , că social-democrații își doresc o schimbare a orientării economiei românești și o majoritate asumată în Parlament. Sorin Grindeanu cere o „reconfigurare

Ce cere PSD pentru a intra la guvernare. Sorin Grindeanu: „Nu ne interesează funcțiile”. Mesaj pentru PNL și UDMR

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după discuția cu premierul desemnat Luca Niculescu, că social-democrații sunt dispuși să participe la viitoarea guvernare, însă partidul pune mai multe condiții. Concret,PSD cere schimbarea direcției economice și formarea unei majorități politiceasumate și transparente.…

Sorin Grindeanu a convocat ședință de urgență. PSD nu vrea Guvern tehnocrat, dar ar agrea varianta unor acorduri parlamentare

Președintele PSD , Sorin Grindeanu , i-a transmis premierului desemnat Luca Niculescu că social-democrații nu susțin formarea unui Guvern tehnocrat, considerând că un astfel de Executiv nu ar avea forța politică necesară pentru a lua deciziile economice care urmează. Liderul…

PSD amenință cu „NU” la votul de învestitură dacă nu sunt îndeplinite condițiile lui Sorin Grindeanu: „Nu ne interesează funcțiile”VIDEO

Președintele PSD , Sorin Grindeanu , a declarat, joi, 8 octombrie, după negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu , că social-democrații pun două condiții pentru a susține viitorul Guvern: schimbarea direcției economice și construirea unei majorități politice asumate. Grindeanu a…

Sorin Grindeanu: Noi nu susţinem, şi am transmis prim-ministrului desemnat, varianta de guvern tehnocrat. Mi se pare un guvern slab / Trebuie să existe o soluţie politică asumată, pe o majoritate asumată, transparentă

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după discuţia cu premierul desemnat Luca Niculescu, că i-au transmis că nu susţin varianta de guvern tehnocrat pentru că i se pare un guvern slab. Grindeanu a menţionat că trebuie să existe o…

Sorin Grindeanu: Din start, i-am spus prim-ministrului desemnat că ne dorim o majoritate asumată şi că nu ne interesează funcţiile / Fac apel în special la PNL şi UDMR să dea dovadă de maturitate politică dacă se doreşte participarea PSD la guvernare

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după întâlnirea cu premierul desemnat Luca Niculescu, că din start, i-a spus că PSD îşi doreşte o majoritate asumată şi că nu îi interesează funcţiile. El a făcut ”un apel în special la…