PSD nu va susține un guvern din care nu face parte. Radu Marinescu: Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate

Fostul ministru al Justiţiei Radu Marinescu a declarat, marţi, despre negocierile pentru guvernul Luca Niculescu, că opţiunea PSD este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate.

Sorin Grindeanu vrea să discute întâi cu Luca Niculescu: „PSD nu va da voturi pentru continuarea unor măsuri de tip Bolojan”

Conducerea Partidului Social Democrat (PSD) s-a reunit, marți, într-o ședință pentru a discuta care sunt pașii următori ai partidului, după ce Luca Niculescu a fost nominalizat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. La finalul ședinței, liderul PSD a…

Sorin Grindeanu: PSD e extrem de dezamăgit de alegerea pe care a făcut-o Nicuşor Dan aseară. Nu spun că e neconstituţională, că ar fi în afara legii / Pentru mine, a fost destul de clar când am ieşit de la Cotroceni că nu sunt eu

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că PSD e extrem de dezamăgit de alegerea pe care a făcut-o Nicuşor Dan aseară, privind desemnarea lui Luca Niculescu premier, el arătând că nu spune că e neconstituţională sau că ar fi…

SURSE | PSD nu intenționează să voteze Guvernul Niculescu. Șoc total în partid, după desemnarea fostului ambasador ca premier. Sorin Grindeanu nu se aștepta la un astfel de scenariu. Dacă Guvernul pică iar la vot, PSD propune anticipate. Biroul Permanent, convocat la prânz

Nicușor Dan l-a aruncat în joc și pe Luca Niculescu, noul premier desemnat pentru a forma următorul Guvern al României. Președintele a confirmat numele acestuia în seara zilei de luni, 5 octombrie, după încă o rundă de negocieri cu reprezentanții…

Radu Marinescu (PSD): Opţiunea noastră este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate. Nu vom susţine un guvern din care PSD să nu facă parte

Fostul ministru al Justiţiei Radu Marinescu a declarat, marţi, despre negocierile pentru guvernul Luca Niculescu, că opţiunea PSD este să existe cât mai repede un guvern, însă unul care să aibă în vedere şi programul şi ideile social-democrate. ”Nu vom…

Dan Motreanu (PNL): Dacă PSD consideră că i se cuvine premierul, atunci Sorin Grindeanu trebuia să ceară mandatul răspicat, mai ales la întâlnirile informale de la Cotroceni, nu doar prin declaraţii publice

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, afirmă că, dacă PSD consideră că i se cuvine premierul, atunci Sorin Grindeanu trebuia să ceară mandatul răspicat, mai ales la întâlnirile informale de la Cotroceni, nu doar prin declaraţii publice. El spune că…

Victor Negrescu (PSD): Am participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale și parte a rețelei europene EuroHPC AI Factories

În mai 2025, am susținut reunirea instituțiilor, universităților, cercetătorilor și reprezentanților mediului asociativ pentru construirea unei candidaturi românești competitive. România a fost ulterior selectată pentru dezvoltarea RO AI Factory, iar proiectul a intrat anul acesta în implementare. Felicit ICI București,…

Dan Moteanu (PNL), atac la Sorin Grindeanu: Ne oferă din nou teatrul obişnuit, comedia revendicării funcției de prim-ministru

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, consideră că liderul PSD, Sorin Grindeanu, oferă din nou „teatrul obişnuit”, „comedia revendicării funcţiei de prim-ministru”, susţinând că acesta invocă dreptul partidului pe care îl conduce de a da premierul, iar, „când vine momentul…

Sorin Grindeanu, reacție după desemnarea lui Luca Niculescu: „Noua nominalizare continuă să sfideze matematica parlamentară”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, critică decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru și susține că noua nominalizare nu ține cont de configurația Parlamentului și de rezultatul alegerilor. Reacția liderului social-democrat vine după ce

Reacția lui Marcel Ciolacu la criza politică prelungită. „PSD singur nu are numărul de voturi necesar și de aceea sunt consultări cu toată lumea”

Fostul premier Marcel Ciolacu ( PSD ), actualmente președinte al Consiliului Județean Buzău, acuză ”o politică de gherilă” în momentul actual în România și avertizează că actuala criză politică nu mai poate continua. „ PSD singur nu are numărul de…