Președintele: „Am ales să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi – Siegfried Mureșan”

 20% reducere Hostinger.com - Serviciul tau de hosting pentru toate website-urile tale  

Președintele României a declarat, după mai mult de patru luni de la demiterea guvernului prin moțiune de cenzură și sute de ore de discuții cu partidele, că a ales să desemneze, să propună pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate de partide la consultări. Această persoană este Siegfried Mureșan.

„Am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat: «Asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea»”, a declarat președintele.

Șeful statului a subliniat că România are nevoie de guvern și de rectificare bugetară, iar de aceste lucruri depinde viața curentă a oamenilor. „Nu avem o majoritate conturată. În ciuda tuturor acestor ore de discuții, am ales să desemnez, să propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări, și această persoană este Siegfried Mureșan”, a afirmat președintele.

Acesta a explicat că Mureșan are experiență în Parlamentul European și a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, având expertiza pentru această poziție. „Am vorbit cu domnul Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire pe care i-l respect. Domnul Mureșan rămâne prima opțiune pentru mine în acest moment și aștept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, a adăugat președintele.

Președintele a precizat că, indiferent cine ar fi în această poziție, sarcina primului ministru desemnat va fi una dificilă, dată fiind configurația parlamentară și opțiunile exprimate de partide. „Indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental, își va îndeplini angajamentele și, între aceste angajamente, inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii”, a concluzionat președintele.

Lasă un răspuns