PNL dăduse cuvântul că votează un guvern tehnocrat — inclusiv cu secretari de stat și prefecți în afara arcului politic — și și-a schimbat poziția după discuțiile lui Bolojan cu președintele

Eugen Tomac a oferit o reconstituire detaliată a negocierilor premergătoare desemnării sale, relevând că atât PNL, cât și PSD fuseseră singurele partide care manifestaseră deschidere față de formula unui guvern tehnocrat, în timp ce UDMR avusese rezerve de la bun început, iar USR fusese împărțit.

El a precizat că mersese chiar mai departe decât ceea ce agreaseră inițial partidele, propunând ca nu doar miniștrii, ci și secretarii de stat și prefecții să provină din afara arcului politic parlamentar al fostei coaliții. În privința scandalului legat de propunerea lui Vladimir Ionaș la Ministerul Dezvoltării, Tomac a dezvăluit că îi propusese direct lui Ciprian Ciucu să preia acel portofoliu, iar dacă acesta nu dorea, să trimită un coleg de la PNL în care are încredere. Propunerea fusese primită mai degrabă ca una ironică, deoarece viza un om politic.

Tomac a subliniat că schimbarea de poziție a PNL a survenit după discuțiile lui Ilie Bolojan cu președintele, precizând că „poziția pe care PNL ul a avut-o nu a mai fost consecventă cu prima abordare pe care a avut-o la consultări”. El a reproșat partidelor că au început campania electorală „mult, mult prea devreme”, cu consecințe extrem de periculoase pentru țară, invocând miliardele de euro nerambursabile pe care România riscă să le piardă.